Proiect informatică
În gimnaziu, cel mai bun profesor
al nostru era domnul profesor Budeanu. El, la începutul anilor şcolari ne zicea
un banc. Acel banc suna cam aşa: „Un om a fost nevoit sa plece din oraş şi să îşi
lase pisica la prietenul lui cu indicaţia să îi facă câte o bucurie in fiecare
zi. Când s-a întors acasă, acesta l-a găsit pe prietenul său învârtind pisica
de coada deasupra capului, în aer. Omul nervos a întrebat ce e cu el, iar
acesta răspunde aşa:<<-Ai spus să îi fac o bucurie în fiecare zi.
Asta fac. Să vezi ce bucuroasă e când îi dau drumul.>>”
Domnul profesor Budeanu ne băga
mereu în boli incurabile datorită temperamentului său puternic. Însă recunosc
că aşa am învăţat matematica. Acum domn’ profesor de matematică s-a transformat într-o
profesoară de informatică, care nu este neaparat temperamentală, ba chiar predă cu un zâmbet larg, aproape de fiecare dată. Doamna profesoară Cerchez are alte
metode de a ne băga în boli incurabile. Una dintre aceste metode este şi acest
proiect despre care am fost rugat să scriu în blog. Ce sa zic? După cum v-aţi
dat seama(după bancul cu pisica) mă bucur că s-a terminat, întrucât am fost
supus unor cantităţi considerabile de stres.
Ideea proiectului mi-a plăcut mult,
însa ar fi fost mai bine să făceam mai multe ore cu explicaţii integrale despre
cum să facem proiectul. Dar ne-am descurcat până la urma.
Eu am avut norocul cât sa fiu singurul din clasă cu o
echipă doar de două persoane (şi ce persoane…). Sărind peste aceste aspecte,
m-am înţeles bine cu Cătălina, şi am ajuns să aflu, că, în ciuda feţelor colegilor mei pe care le făceau atunci când le spuneam că sunt în
echipă cu ea, e o fată foarte muncitoare.
